The Blog

Impresii la cald… dintr-un SEV în țară caldă

i Oct 15th No Comments by

14520480_10210657212765523_4605848666135330437_nPrin vară, că deh, noi tot cu gândul la vară suntem, răsfoind facebook-ul, am dat peste anunțul unui stagiu de voluntariat SEV de o lună, în Cipru, anunț postat de colegii și prietenii noștri de la ProVobis. Cum scopul proiectului e organizarea unui festival cultural axat pe dansuri și muzică tradițională, mi s-a părut a fi numai bun pentru Claudiu, unul dintre tinerii care frecventează Centrul nostru de Tineret și a cărui pasiune este dansul. I-am trimis anunțul, i-am dat câteva sfaturi și l-am îndeamnat să aplice. Câteva zile mai târziu mi-a spus cu bucurie că a fost selectat. Așa se face că acum la jumătatea stagiului am primit un mic testimonial, din Cipru:

 

L14724463_267339133663567_1913962437730790580_na început au fost activități de comunicare și pentru a ne cunoaște mai bine. Ne-am obișnuit unii cu alții, ceea ce e folositor și plăcut în același timp. Când am început să facem chestii, am descoperit cum sunt defapt localnicii acestui sat. De fiecare dată când ieșeam pe stradă să facem activități ori curățenie, oamenii ne opreau să ne ofere sucuri ori ceva de genu’ ba chiar unii ne invitau să mâncăm doar pentru a sta de vorbă cu noi. Localnicii sunt deschiși și prietenoși.

În primele zile libere am mers la plaja Aianapa, o plajă de toată frumusețea. Simțindu-ne confortabil unul cu celălalt plimbarea noastră a fost mult mai interesantă, cu farse și glume și fără situații “aoleu dacă spun ceva greșit”. Locul asta e ca un cuptor dar are brize de aer să te răcorescă mereu; în concluzie vremea îmi este pe plac. Voluntarii la fel ca și lumea de aici sunt foarte de treabă și mă înțeleg bine cu toți.

În ceea ce privește comunicarea în limba engleză nivelul meu a crescut foarte mult de când sunt aici. Mai am eu mici probleme în exprimare dar se vor rezlva în timp. 

Pe scurt nu prea vreau să mă întorc acasă, dar trebuie, la sfârșit de lună !

Salutări din Cipru,

Claudiu  

14606486_10210687793610025_1786094783991274730_n

Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *