Tag Archives: evs

Cum a fost 2017 la Curba de Cultura

Cum a fost 2017 la Curba de Cultură? Cu siguranță mult mai plin și mai agitat decât 2016. Și iată și de ce:

Lucrăm deja de mai bine de patru ani în domeniu și în comunitate, prin urmare așteptările noastre de la noi, precum și așteptările beneficiarilor și comunității în general sunt de asemenea mai complexe, mai multe și uneori chiar mai mari. Dar nu ne speriem ușor, ci ne înconjurăm de oameni capabili, responsabili și plini de energie, oameni care vor, pot și fac lucruri pentru comunitate.

21055122_559399400851019_1724733070650189645_o În 2017 am fost parteneri în 8 proiecte de mobilități pentru lucrătorii de tineret, proiecte în care personalul organizației, voluntarii și colaboratorii Curba de Cultură au avut ocazia să învețe mai multe despre educația nonformală, contexte de învățare, facilitare, mentorat sau management de voluntari și programe de voluntariat.

În ceea ce privește schimburile de tineri, 2017 nu a fost un an foarte plin, dar ne-a permis să trimitem peste 20 de tineri în țări precum Spania, Italia și Franța și să găzduim două schimburi de tineri care au implicat alți peste 30 de tineri din comunitate, două schimburi cu parteneri din Belgia, respectiv Franța.

18076931_490160967774863_1218917370866501591_o Centrul de Tineret s-a bucurat anul acesta de ceva mai multă activitate chiar din partea voluntarilor locali, fiind gazda a patru tipuri de ateliere organizate doar de voluntarii locali, și anume ateliere de muzică, de improvizație, de design grafic și un club de carte.

Tot Centrul de Tineret al Curba de Cultură a fost gazda mai multor seri de boardgames de-a lungul anului, precum și a unor ateliere de sine stătătoare precum cel de fotografie, de Vânătoare de Comori ori cel de brățări lucrate manual.

Păstrând tradiția din anii anteriori am fost și în 2017 parteneri ai Caravanei DocuArt, reușind să adunăm pentru proiecția documentarelor peste 70 de spectatori, mai mult decât în oricare dintre anii anteriori.

Curba's overview După ce în perioada februarie-aprilie Curba de Cultură nu a găzduit nici un voluntar internațional, începând din aprilie Estelle din Franța ni s-a alăturat pentru nouă luni. Iar apoi din Iunie au sosit Isabella și Alba, iar o lună mai târziu Roman și Gabriel. Prezența noilor voluntari s-a făcut simțită și încet acivitățile s-au înmulțit și diversificat. Dar acest lucru s-a datorat și proiect   ului în care lucrează acești voluntari SEV, un proiect diferit de anii trecuți, un proiect dedicat cercetării etnografice și promovării comunei Izvoarele. Astfel vara ne-a fost ocupată de trainingul video, de perioada de practică cu studenți ai Universității București și de evenimente interculturale.

22728786_591575887633370_2311699127091661304_n Vara a fost și perioada în care Curba de Cultură a făcut proiecții de film în aer liber. Astfel, la Izvoarele, Schiulești și Homorâciu spectatorii s-au delectat cu filme precum Fantastic Beasts, Miss Perregrine sau Chuck Norris vs Communism ori Amintiri din Epoca de Aur.

Din septembrie începând am primit noi voluntari internaționali, găzduind la Curba de Cultură pentru prima dată 9 voluntari internaționali. Fetele care ni s-au alăturat din septembrie sunt Martina, Stefanie, Melanie și Heloise iar activitatea lor constă în activități de educație interculturală, promovare a voluntariatului și a abilităților de vorbire a limbilor străine. Și odată cu începerea școlii doar asta au făcut atât la școlile din Izvoarele, Schiulești, Homorâciu, Măneciu și Vălenii de Munte cât și la Centrul de Tineret Curba de Cultură.

Chiar și activitatea din mediul online a crescut, paginile de facebook ale organizației au fost vizitate din ce în ce mai mult, iar asta datorită mărturiilor foto și video din proiecte și activități dar și datorită celor peste 36 de articole cu și despre viața de voluntari internațional într-o comunitate rurală, scrise de către voluntari.

Finalul de an ne-a adus pe lângă evenimente precum Biblioteca Vie cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarilor și Petrecerea de Crăciun și participarea la Gala Națională a Voluntarilor, unde voluntarii Curba de Cultură au fost nominalizați la două categorii.

Una peste alta 2017 a fost un an greu și plin dar și un an cu multe satisfacții.

Încheiem spunându-vă un mic secret, 2018 se anunță cel puțin la fel de antrenant și plin de ocazii de oferit tinerilor.

Ultimul trimestru al 2016

După o vară plină și activă am lăsat-o mai moale cu plecările dar ne-am concentrat tot mai mult pe activitățile în comunitate.

14859755_398374206953540_3975809087530746640_oOctombrie:

– Voluntarii SEV au început să viziteze școlile din satele Izvoarele, Homorâciu, Schiulești și Cernești precum și cele două licee din Vălenii de Munte după un program regulat și să ofere ateliere de creație și dezvoltare personală, ocazii de vorbit și discutat în limba engleză și educație interculturală.

– Voluntarul nostru, Claudiu Burtel, ne-a trimis vești și poze din stagiul SEV de o lună de pe insula Cipru, stagiu în care a fost trimis cu ajutorul colegilor de la ProVobis.

14753732_397416223716005_4046898756548268388_o– 22 octobrie a fost Ziua Învățării Nonformale astfel că am sărbătorit-o prin activitate intensă la Curbă. Am avut o sesiune susținută de boardgames și un atelier de improvizație, primul dintr-o serie de ateliere ce constituie follow-up-ul proiectului ImproLab.

– În perioada 24-28 octombrie a avut loc Școala Altfel la Colegiul Național Nicoale Iorga din Vălenii de Munte, ocazie cu care voluntarii Curba de Cultură au susținut prezentări despre schimburi de tineri și despre EVS, dar și ateliere de educație nonformală și impriovizație. Toate aceste activități s-au desfășurat și sub umbrela DSC_0053campaniei Time to Move, campanie Eurodesk de promovare a mobilităților care a durat toată luna octombrie și care s-a desfășurat la nivel european.

– Seria de proiecții de film începută din septembrie într-o nouă locație, Centru Cultural Vălenii de Munte a continuat în lunile octombrie și noiembrie cu filmele: Fantastic Mr. Fox, Black Cat White Cat, Grand Budapest Hotel, Seven pounds, Good Will Hunting și V for Vendetta.

– Finalul de lună a fost rezervat sesiunii foto EVS20, în care voluntarii SEV găzduiți în proiectul Building Youth Supportive Communities 2 s-au distrat creând și promovând mesaje de încurajare a tinerilor să ia parte la stagii SEV.

Noiembrie:

14917084_401091940015100_582818854964245142_o– Primul weekend al lunii noiembrie a adunat cea mai mare parte a voluntarilor CdC la instructajul de Sănătate și Securitate în Muncă, instructaj necesar și obligatoriu pentru a putea desfășura activități de voluntariat.

– Tot în primul weekend din noiembrie, o zi după SSM, voluntarii SEV împreună cu elevi și profesori de la Școala Gimnazială din Homorâciu au pus la cale o vânătoare de comori prin tot satul, o vânătoare care a antrenat o mulțime de copii și tineri și care a adus zâmbete și entuziasm pentru activitățile în aer liber.

15016233_405968322860795_4362978581163418279_o– Pe 9 noiembrie un alt voluntar s-a alăturat echipei CdC, Vlad, un pasionat de boardgames a cărui dorință a fost de a-și împărtăși pasiunea cu ceilalți și astfel a avut loc o după-masă de boardgames la Curbă.

– 13 noiembrie a fost data la care a avut loc Gala Naționată a Tineretului, la Timișoara. Gală în cadrul căruia Curba de Cultură a avut un proiect finalist. Proiectul Orizont Alternativ, proiect realizat cu sprijinul Petrom, a luat locul doi la secțiunea Antreprenoriat.

15016318_412308415560119_4103434848085146196_o– Începând din 18 noiembrie cei trei voluntari SEV, Anna, Eleny și Alessio au inclus în orarul lor săptămânal și activități de educație interculturală și ateliere la Liceul Tehnologic din Măneciu, crescând astfel numărul de beneficiari ai proiectului.

– În perioada 18-20 noiembrie a avut loc la București seminarul Yes for EVS în cadrul căreia reprezentanți ai 8 organizații din România și din zece alte țări europene s-au întâlnit pentru trei zile și au pus bazele unor viitoare parteneriate pentru trimiterea și găzduirea de voluntari SEV.

15138449_1347668628579492_1946500550322182766_o– Ultima săptămână a lunii noiembrie a fost marcată de o nouă reprezentație de teatru de umbre și lumină neagră adusă de voluntarii SEV găzduiți de colegii noștri de la AIDA.

Decembrie:

– Începând din luna decembrie proiecțiile de film la Centrul Cultural Vălenii de Munte au fost suspendate din cauza unor numeroase alte evenimente și rezervări ale spațiului. Prin urmare pe 2 decembrie, deși a fost zi liberă, voluntarii CdC au adus filmul Wall-E copiilor, tinerilor și chiar adulților din satul Cernești. proiecția a fost găzduită Școala primară din Cernești.

Poster Biblioteca Vie– Cel mai așteptată și cel mai mare eveniment al lunii decembrie organizat de Curba de Cultură a fost Biblioteca Vie din data de 5 decembrie (Ziua Internațională a Voluntarilor), eveniment care a reunit pentru 6 ore 15 voluntari locali, 9 povești de voluntariat internațional, și peste 20 de cititori în spațiul confortabil și primitor al ART Pub.

– apoi a urmat o o perioadă plină de pregătiri, activități și ateliere dedicate sărbătorilor de iarnă în toate școlile cu care Curba de Cultură colaborează.

– și un nou film la Școala Primară din Cernești, Home Alone de această dată.

15326152_424197851037842_3512414612162005024_o– anul de lucru al Curba de Cultură s-a încheiat oficial cu petrecerea de Crăciun a CdC, petrecere care cu bune cu rele ne-a adus împreună și ne-a dat ocazia să ne reamintim ce a însemnat 2016 pentru toti cei implicați în tot ceea ce înseamnă Curba de Cultură.

15493648_428505533940407_7401124985679597528_oCurba de Cultură vă mulțumește pentru sprijin și eforturi și vă dorește sărbători liniștite, o vacanță frumoasă și un 2017 minunat!

Yes for EVS – Contact Making Seminar

15138449_1347668628579492_1946500550322182766_oThe last weekend ANPCDEFP (The National Agency which implements the Erasmus+ Programme in Romania) organized a contact making seminar facilitating this way a meeting between organizations which implement EVS project, from all over Europe. Curba de Cultură was represented by its projects coordinator.

From Friday morning and until Sunday evening there was plenty of time and opportunities for people to connect, to discover what makes them enjoy doing the work they do and moreover how they can improve it by working together, by creating new and strong partnerships.

Weekendul trecut ANPCDEFP (Agenția Națională care implementează programul Erasmus+ în România) a organuizat un seminar de contact facilitând astfel o întâlnire între organizații care implementează proiecte SEV în întreaga Europă. Curba de Cultură a fost reprezentată de coordonatorul de proiecte.

DSC_0230Începând de vineri dimineața și până duminică seara a existat mult timp și o mulțime de oportunități de a stabili legături, de a descoperi ce îi face pe acești oameni să muncească cu pasiune și mai mult, cum pot să îmbunătățească rezultatele muncii lor prin crearea unor parteneriate noi și puternice.

For three days 22 participants from 9 countries (Romania, Italy, Poland, Portugal, Sweeden, Norway, Lithuania, Netherlands and Croatia) discussed and shared experiences related to EVS projects, their objectives and priorities as well as their needs and expectations. All in all the three days seminar represented time and space for offering and receiving, for establishing connections and last but not least to have a little bit of fun. After all, what more brings the people closer than cracking a joke and a cup of coffee?

Pentru trei, 22 de participanți din 9 țări (România, Italia, Polonia, Suedia, Norvegia, Lituania, Olanda și Croația) au discutat și împărtășit experiențe legate de proiecte SEV, obiective și priorități precum și nevoi și așteptări. Prin urmare acest seminar de trei zile s-a constituit în spațiul și timpul necesar pentru a oferi și a primi, pentru a face conexiuni și nu în ultimul rând pentru puțină distracție. Până la urmă ce îi aduce pe oameni mai mult împreună decât câteva glume bune și o cană de cafea?

Curba de Cultură thanks to all people involved in this event and hopes to have great and long collaborations.

Curba de Cultură mulțumește tuturor celor implicați și speră la colaborări frumoase și fructoase.

EVS River – impresiile echipei noastre

DSC_0054Pe 15 iulie 2016 la Baia Mare a fost organizat de către prietenii și colegii noștri dela Team For Youth Association evenimentul EVS River, eveniment în contextul sărbătoririi a 20 de ani de exitență a SEV.

 

Cu ajutorul lor și cu sprijinul prietenilor de la Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca am putut trimite șapte reprezentanți destoinici (nu de alta dar șapte e număr magic 🙂 ), tineri energetici și dornici de cunoaștere. După ce au străbătut țara de la un capăt la altul, de la Izvoarele la Baia Mare, cei șapte tineri au luat parte la sesiunile evenimentului. I-au cunoscut pe ceilalți participanți, și pe măsură ce atelierele s-au succedat au aflat cât de multă muncă e în spatele unui proiect EVS, câți oameni și câte organizații sunt 13269288_1105489479474254_7070047549771433919_nimplicate precum și câte lucruri pot merge prost și pe care coordonatorii de proiecte trebuie să le rezolve în timp real.

Întreg programul și organizarea a fost pe placul tinerilor noștri și i-a făcut serios să se gândească la a pleca în stagii EVS. Mai jos puteți vedea câteva din impresiile lor proaspete de după eveniment.

Activitatea din Baia Mare a fost un lucru care m-a ajutat să înțeleg ce este EVS. Înainte am crezut că este doar un schimb de tineri pe o perioadă mai lungă, totuși acum am învățat că EVS se concentrează mai mult pe dezvoltarea individuală a tinerilor, și le dă ocazia să organizeze chiar ei anumite lucruri. Am realizat și cât de multă muncă înseamnă conceperea unui proiect EVS, și eforturile depuse de un coordonator pentru un astfel de proiect. Am aflat și că un EVS nu înseamnă doar “lapte și miere” ci pot apărea probleme ale voluntarilor sau anumite conflicte.

Cosmin

 

Activitatea de la Baia Mare a fost una reusită făcându-mă să cred că merită să devii voluntar în cadrul unui proiect EVS.

Laur

ÎDSC_0139n opinia mea, evenimentul a fost unul reușit și eu zic că merită să profiți de existența programului.

Andra

Primul workshop la care am luat parte mi-a plăcut mult, acesta având ca temă managementul voluntarilor EVS la care s-a mai adăugat o prezentare a fiecăruia și a asociației de care aparține.

Cozo

DSC_0285Pentru a lua decizia participării la un proiect EVS un voluntar are nevoie de o motivație . Și consider că aceasta poate veni din povestirile spuse de ex-voluntari EVS sau din propria curiozitate și dorința de cunoaștere a oamenilor dintr-o anumită țară.

Alex

 Am cunoscut multe persone foarte prietenoase care erau dornice să ne ajute chiar dacă eram străini și nu ne-au mai văzut vreodată.

Costin

 

DSC_0035După cum destul de ușor se observă participanții trimiși de noi au fost entuziasmați și se simt mult mai dornici de implicare și chiar de a lua parte la proiecte EVS.

Pentru acest lucru și pentru tot efortul depus precum și pentru organizare și suport le mulțumim călduros prietenilor noștri de la Team For Youth Association și de la Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca și sperăm ca acesta să fie doar începutul unui șir de colaborări.

La jumatatea anului

Încercăm să ne facem un obicei din a centraliza la fiecare trei luni ceea ce am mai făcut, cu cine am mai colaborat și care sunt rezultatele muncii noastre. După ce am văzut cum au decurs primele trei luni, a venit vremea să vă povestim și ce am mai făcut de atunci încoace.

Chiar din prima zi a lunii aprilie am primit vizita lui Alain, un tânăr francez dornic să învețe cât mai multe despre munca de lucrător de tineret. Pentru o lună ne-a însoțit și ne-a dat o mână de ajutor la toate activitățile desfășurate.

Luna aprilie a fost în mare parte dedicată Școlii Altfel. Am adunat o echipă de voluntari activi și energetici care au fost mai mult decât dornici să ajute la a organiza diferite activități de educație non-formală și de a fi ei cei care își asumă responsabilitea implementarii propriilor idei, cu ajutorul nostru desigur. Astfel am avut trei întâlniri de planificare în care am pus la punct detaliile celor patru zile de activități:

  • boardgames luni, marți și miercuri în școlile din Izvoarele, Homorâciu și Schiulești
  • artizanat și decorare ouă la școala din Izvoarele
  • atelier muzical la școala din Homorâciu
  • jocuri în aer liber la școlile din Homorâciu și Izvoarele
  • vânătoare de comori în Schiulești
  • prezentări oportunități: Schimburi de Tineri și stagii SEV la cele două licee din Vălenii de Munte
  • curs de dans contemporan
  • proiecție de film la Centrul Cultural Vălenii de munte, filmele Billy Elliot și Dead Poets Society
  • 12983178_345182315606063_4240806959364392326_o 12983836_345397045584590_1291372821294499941_o 13041358_345661152224846_3279307682612275843_o 13055638_345847762206185_2598105268723693486_o13064474_345397118917916_6905321978045083230_o13051512_345847828872845_4931237219548732115_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După o săptămână de muncă pe 25 am făcut o excursie la București, am vizitat Complexul Cultural – Sportiv – Studențesc – Tei, am savurat o cafea în centrul 12977073_972888782765755_652281105196278224_ovechi al capitalei, iar mai apoi ne-am adunat cu toții la Social Tea House unde am ascultat Povești de Voluntariat din Lumea Largă la evenimentul organizat de ProVobis.

 

 

13100894_347660262024935_2749044032360061662_nRezultatele muncii voluntarilor Curba de Cultură au fost apreciate de instituțiile cu care colaborăm și au fost chiar evidențiate în presa locală.

 

 

13499983_1213098782057299_931383221_oLa finalul lunii aprilie două evenimente au mai avut loc, unul a fost plecarea unei echipe de tineri energici și entuziaști spre Slovacia într-un Schimb de Tineri organizat de S.P.A.C.E. una dintre organizațiile partenere ale Curbei de Cultură, în cadrul unui proiect despre antreprenoriat rural, proiect co-finanțat de UE prin Programul Erasmus+.

Cel de-al doilea eveniment a fost constituit de plecarea a trei din cei patru voluntari SEV găzduiți de Curba de Cultură. Astfel Sophie, Ania și Liina și-au încheiat stagiile de voluntariat, de 12, 10, respectiv 9 luni stagii în care au determinat schimbări majore în comunitatea izvorană și dar și în modul de funcționare al organizației gazdă. Le mulțumim cu această ocazie pentru munca depusă.

În luna mai ne-am dedicat o parte din timp înfrumusețării grădinii din spatele sediul asociației. Procesul este unul de durată, a început în aprilie de fapt și a fost constant completat și îmbunătățit. Imaginile o dovedesc.

 

13227006_352068484917446_1056920119730033384_n 13230305_352068504917444_5560304196188273414_n  13240647_352068661584095_4374915905878647443_n 13244820_352068684917426_8312504603656790894_n 13267748_352068704917424_8751082441703011702_n13255973_352068518250776_7962540780699750321_n 13238961_352068494917445_2183353782996918047_n

DSC_0940Aproape de mijlocul lunii mai am primit-o cu brațele deschise pe Margot, prima dintre cei doi voluntari francezi din proiectul Intercult’rural, proiect coordonat de partenerii noștri francezi Planete Volontaire și de asemenea co-finanțat de programul european Erasmus+. La scurt după ce am început procesul de integrare și familiarizare al lui Margot a venit vremea să găzduim cel de-al treilea și ultimul training din proiectul F.E.E.L. – Managing Burnout in Youthwork. Astfel în perioada 14-19 mai trainerul Irina Ștefănescu a dat participanților din nouă țări ocazia de a-și analiza propriul stil de muncă și de viață, precum și uneltele pentru a corecta comportamentele deficitare.13198501_351040478353580_7376381757087690339_o

Încet ajungem și la luna iunie. Chiar în prima zi a lunii a sosit Mael, cel de-al doilea voluntar din proiectul Intercult’rural al partenerilor noștri francezi. Împreună Margot și Mael au profitat de ultimele zile din anul școlar pentru a face cunoștință cu copii și tinerii cu care vor lucra pe perioada verii.

190340Pentru a treia oară în prima jumătate a anului 2016 activitățile și voluntarii Asociației Curba de Cultură sunt menționați în presa locală, de această dată în Jurnalul Izvoarelor, revista școlilor din comună.

190416Pe finalul lunii o nouă echipă de tineri cu spirit de inițiativă și dorință de acțiune a plecat spre Slovacia, în cel de-al doilea Schimb de Tineri organizat de S.P.A.C.E. de această dată despre antreprenoriat în mediul urban și cel digital.

Ultima zi a lunii este rezervată unui eveniment special pregătit și organizat de către Margot, însă mai multe veți afla în articolele viitoare postate atât aici, cât și pe blogul voluntarilor SEV ori pe pagina de facebook Curba de Cultură.